Biomarkeri ARN din sânge pot permite detectarea mai timpurie a bolii Alzheimer

Lactat dehidrogenaza, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de LDH, este o enzimă găsită în aproape toate țesuturile corpului. Aceasta joacă un rol crucial în producerea de energie, ajutând la transformarea zahărului în energie pe care celulele o pot utiliza. Când celulele sunt deteriorate sau distruse, LDH este eliberată în fluxul sanguin, făcând-o un marker util pentru detectarea leziunilor tisulare. Un test de sânge care măsoară nivelurile de LDH poate ajuta furnizorii de servicii medicale să identifice și să monitorizeze diverse afecțiuni medicale, inclusiv boli hepatice, infarct miocardic, anumite tipuri de cancer și tulburări ale sângelui.

Testul LDH se efectuează utilizând o simplă probă de sânge recoltată dintr-o venă, de obicei din braț. În general, nu este necesară o pregătire specială, deși furnizorul dumneavoastră de servicii medicale vă poate cere să postați pentru o anumită perioadă înainte de test în unele cazuri. Proba de sânge este apoi trimisă la un laborator unde tehnicienii măsoară cantitatea de LDH prezentă. Nivelurile normale de LDH pot varia ușor în funcție de laborator și de metoda specifică utilizată, dar în general variază de la aproximativ 140 la 280 de unități pe litru pentru adulți. Nivelurile în afara acestui interval pot indica leziuni tisulare sau boli.

Nivelurile crescute de LDH pot rezulta din multe afecțiuni diferite, deoarece enzima este prezentă în atât de multe țesuturi din întregul corp. Nivelurile ridicate pot indica boli hepatice precum hepatita sau ciroza, afecțiuni cardiace inclusiv infarct miocardic sau insuficiență cardiacă, boli musculare, anumite tipuri de anemie, boli pulmonare, pancreatită sau diverse tipuri de cancer, inclusiv limfom și leucemie. Exercițiile fizice intense, anumite medicamente și chiar hemoliza probei de sânge în timpul recoltării pot provoca, de asemenea, rezultate temporar crescute. Deoarece LDH nu este specific unui anumit organ sau afecțiuni, medicii o utilizează de obicei alături de alte teste pentru a stabili un diagnostic precis.

Există cinci forme diferite de LDH, numite izoenzime, care se găsesc în diferite țesuturi. LDH-1 se găsește în principal în inimă și globulele roșii, LDH-2 în globulele albe, LDH-3 în plămâni, LDH-4 în rinichi și pancreas, iar LDH-5 în ficat și mușchii scheletici. În unele cazuri, furnizorii de servicii medicale pot solicita un test de izoenzime LDH pentru a determina care formă specifică este crescută, ajutând la identificarea mai precisă a sursei de leziune tisulară. Această testare suplimentară poate furniza informații valoroase pentru diagnostic și planificarea tratamentului.

Testul LDH este adesea utilizat nu doar pentru diagnosticul inițial, ci și pentru monitorizarea progresiei bolii și a răspunsului la tratament, în special la pacienții cu cancer. Măsurătorile regulate ale LDH pot ajuta medicii să evalueze dacă un tratament funcționează sau dacă boala progresează. Deși un nivel crescut de LDH singur nu oferă un diagnostic specific, acesta servește ca o informație importantă care, atunci când este combinată cu alte constatări clinice și rezultate ale testelor, îi ajută pe furnizorii de servicii medicale să ia decizii informate cu privire la îngrijirea pacienților.